Revista Artă în Diversitate: V-ați
născut în oraşul Pogradec din Albania. Cum ați ajuns în România?
Ardian-Christian Kuciuk: Am ajuns în România în iarna anului 1991, cu o bursă a
Fundației Culturale Române, astăzi ICR. Dar privind înapoi cu puțină poezie,
descopăr liniile discrete ale unei chemări. În afara tatălui meu, care studiase
și se îndrăgostise de România în anii '60, doi dintre întemeietorii literaturii
albaneze moderne, liricul Lasgush Poradeci și prozatorul Mitrush Kuteli, ambii
născuți la Pogradec – și cu ambii având legături de rudenie – au trăit și au
scris în România anilor '20. La Pogradec, din fericire, nu doar m-am născut, ci
și am copilărit și am scris pentru întâia oară. E imposibil de transmis în
puține rânduri ce înseamnă un oraș ca Pogradec, dar pot spune doar că, în
pofida transformărilor produse de valurile globalizării, orașul conține și
astăzi frumusețe pentru orice vârstă, personalizată,
cum s-ar spune. N-am înțeles clar de ce ar pleca cineva dintr-un astfel de
spațiu binecuvântat – căci mulți dintre bătrânii de altădată trăiseră ori în
America, ori în Grecia, ori în România – dar presupun că nimeni nu este în
stare să suporte permanent o anumită calitate sau încercare a frumuseții. Am
plecat întâia oară în anul 1976, când a trebuit să ne mutăm în capitală, și a
fost prima mea exilare. Mă copleșește și acum amintirea vecinelor care plângeau
în spatele camionului care ne lua, de parcă ne duceam să murim.