Hand-made by Ardian-Christian Kyçyku, 2012, Bucharest, Romania.
Copyright, including the word "barlove": Ardian Kyçyku
Trialog [AL]
[Eseu(ri) interdisciplinar(e) privind legăturile literaturii cu exilul și cu limbile pe care ea le alege pentru a ocroti Memoria și Metafora / AL]
Synopsis
“Trialog” intenționează să
transmită o imagine cât mai cuprinzătoare, explicată și în mod comparativ, a
stării lumii, a cărții și a scriitorului astăzi, privită din perspectiva unei
literaturi devotate care nu acceptă să se altereze.
Având simultan natură parabolică, enciclopedică și antologică*,
alcătuită cu scopul deloc patetic de a
îmbunătăți calitatea vieții („Improving the quality of life”) al European Academy of Performin Arts**,
folosind polemica drept reacție a fiecăreui echilibru amenințat și intenționând să
păstreze ritmul cu care se împrospătează în mod firesc enciclopediile și
dicționarele literare, cartea:
- aduce informații necunoscute,
sau nesatisfăcător exprimate, din două culturi asemănătoare și cu destine
apropiate, precum cea albaneză și română, pentru a re-lega și / sau
reîmprospăta câteva fire rupte ale unei vechi colaborări care, din nefericire,
momentan este închis în chestiuni
extraliterare;
- privește Răsăritul ca pe o formă culturală extinsă a spațiului
balcanic, și Occidentul – ca pe o
formă politică restrânsă a Europei dintotdeauna;
Zo-om
 |
| Foto & Copyright A.-Ch. Kycyku |
De aceea nu s-a auzit nici strigătul
motanului Zoom. De mult în cartier nu se mai auzeau nici plânsete de
prunci, nici gemete de bătrâni care-și dau sufletul. Aceștia ajunseseră să
creadă că, de-ți dai duhul cu cât mai puțin zgomot, ți se prelungește viața. Pe
de altă parte, deși nu le era jenă să scoată din gură ciudățenii, se zbăteau să
moară cu cât mai puțin zgomot, ca să nu se bucure vecinii. Acum, la început de
iarnă, când gerul îi dădea aerului forma unei mari surzenii, se auzeau doar
lătratul câinilor, croncănitul ciorilor, bocetele înfiorătoare ale pescărușilor
și câte un nebun sau bețivan care urla sau blestema ca într-un teatru unde
muriseră toți spectatorii.
- Văz că deja lumea s-a împărțit deja în două soiuri de țări,
- surâse Iustin, în timp ce cu mâna stângă le arunca fârâme de pâine mucegăită
celor trei lebede de pe malul lacului, iau cu dreapta flutura blând o carte.
- Deja,
sau de când s-a scris cartea aceea? -
întrebă sora sa, Lina.
- Niciodată nu se știe cu exactitate
când a fost scrisă o carte, - răspunse el.
- Eu știu că toate țările devin sate, -
spuse una dintre fete. Dar dacă acea carte...
- Țări
care te obligă, - citi Iustin din memorie, - chiar și cu o amorțire lentă a conștiinței, să crezi că lucrurile vor
merge mai bine... și țări care te obligă să speri că lucrurile nu vor merge mai
rău de atât...
About literature and bilingualism
Iolanda Malamen: Ardian-Christian
Kuciuk, God has given you a second literary homeland: Romania. So, as it could
be said, “the sweet burden” of two languages in which you can write different
things. I find that fascinating.
Ardian-Christian
Kuciuk: I must say that
these two homelands, in time, became more textual than literary. For me, the
fascination lies more for the gift required to maintain a real equilibrium
between the sweetness of the burden and burden of the sweetness.
- You have
reinvented yourself in a new culture. Was that, though, a trauma?
- It was more than
a reinvention, it was like climbing a mountain backwards. Before writing
directly in Romanian “The year in which the swan was invented” in the graceful
year of 1996, for instance, I believed that I would not write in another
language except Albanian, ever again. Maybe it was a trauma for the other,
although my behavior had no stains of abnormality. It was the natural rise of a
literary opera to the level at which you can produce global literature, along
with the more local the languages that you write in become.
Un chip al Bucureștiilor...
Un film de: Iulia Enkelana
Scurtmetraj realizat în cadrul Atelierului de Educație Vizuală „GoBucharest”
Coloană sonoră: Andrei-Miron Mancaș - Giant Sunset
Interpretată de: Andrei-Miron Mancaș & George Sohan
Concept coregrafic: Irina Strungăreanu
În propriile roluri: Sofia Anastasiu & Marena Kyçyku
Mulțumiri speciale echipei GoBucharest
Imunitate în diversitate
 |
| Photo & Copyright: A.-Ch. Kyçyku, Paris 2011 |
În principiu, exilul, indiferent de motive, este părăsirea unui spațiu și mutarea în altul, unde nu întotdeauna este loc și nici timp, mai ales în lipsa unei culturi cât de cât acceptabile. Altfel, exilantul nu va putea ieși din starea cărnii vorbitoare și nu se va regăsi în noua sa existență, pierzându-și treptat și esențele spațiului originar.
Cuvinte-cheie
Exil, emigrație comparată, cultură, exod, originalitate, ospitalitate, pragmatism, religie.
Carte și cetățenie
O
întâmplare la prima vedere doar ridicolă și absurdă, greu de crezut chiar și în
stare de ebrietate sau în exces de poezie, m-a ajutat să lansez sintagma ”Emigrație comparată”. Ramură a
imagologiei și a semioticii, în condițiile actuale, ea poate avea un viitor mai
aparte, adică să-i folosească mai mult trecutului, decât prezentului. După ce a
cumpărat una din cărțile mele virtuale în limba albaneză, o tânără care –
conform datelor afișate – nu știe decât engleza, probabil formată să creadă că
pe planeta asta există doar o singură limbă, s-a străduit să-mi citească cartea
și a ajuns la concluzia că autorul scrie
într-o engleză îngrozitor de săracă, iar cartea este cea mai proastă posibilă, un ”catastrophic disaster”.
E
adevărat că cititorii acestor decenii au o ignoranță care nu este digerată nici
măcar de literatură sau de anecdotic, încât nu lipsesc cazurile în care autorul
se întreabă cu toată gravitatea: Care
dintre noi s-a născut în zadar și / sau Care
dintre noi într-adevăr s-a născut?! Cititorii care confundă dreptul
înnăscut de a fi cetățean cu suferința de a fi cult, mereu îmi amintesc de acea
gașcă de tineri – tot dintr-o carte scrisă în albaneză și citită în nu știu ce
limbă – care se întrebau mirați: ”Dar noi
șurubelnițe avem – de ce nu putem desface niște metafore?!” Tragismul
situației cred că spulberă orice plăcerea orgolioasă chiar și la autorii
începători. Evidența ne transmite fără nicio metaforă faptul că mase imense de
cititori-cetățeni, convinși că se află undeva-cândva, nu realizează că au fost
absorbiți de un spațiu care poate fi denumit ”Surghiun în virtual”.
”Coafura sfinților” [teatru radiofonic]
”Radiodrama”, 14 februarie 2004, Radio Târgu Mureș
Regia artistică: Horațiu Mihaiu
Adam: Sebastian Marina
Celălalt: Adrian Cucu
Povestitorul: Rareș Budileanu
"Exile story..." - convorbire
Revista Artă în Diversitate: V-ați
născut în oraşul Pogradec din Albania. Cum ați ajuns în România?
Ardian-Christian Kuciuk: Am ajuns în România în iarna anului 1991, cu o bursă a
Fundației Culturale Române, astăzi ICR. Dar privind înapoi cu puțină poezie,
descopăr liniile discrete ale unei chemări. În afara tatălui meu, care studiase
și se îndrăgostise de România în anii '60, doi dintre întemeietorii literaturii
albaneze moderne, liricul Lasgush Poradeci și prozatorul Mitrush Kuteli, ambii
născuți la Pogradec – și cu ambii având legături de rudenie – au trăit și au
scris în România anilor '20. La Pogradec, din fericire, nu doar m-am născut, ci
și am copilărit și am scris pentru întâia oară. E imposibil de transmis în
puține rânduri ce înseamnă un oraș ca Pogradec, dar pot spune doar că, în
pofida transformărilor produse de valurile globalizării, orașul conține și
astăzi frumusețe pentru orice vârstă, personalizată,
cum s-ar spune. N-am înțeles clar de ce ar pleca cineva dintr-un astfel de
spațiu binecuvântat – căci mulți dintre bătrânii de altădată trăiseră ori în
America, ori în Grecia, ori în România – dar presupun că nimeni nu este în
stare să suporte permanent o anumită calitate sau încercare a frumuseții. Am
plecat întâia oară în anul 1976, când a trebuit să ne mutăm în capitală, și a
fost prima mea exilare. Mă copleșește și acum amintirea vecinelor care plângeau
în spatele camionului care ne lua, de parcă ne duceam să murim.
Subscribe to:
Posts (Atom)