A Swan perspective

1. Istorie prin absență de imagini



Aceasta este frântura unei povești venite dintr-un spațiu aproape necunoscut, unde umanismul înca nu a fost înlocuit de turism. Se poate numi și un spațiu al frumuseții primordiale, deoarece frumusețea orașului albanez Pogradec – Enkelana pentru romani – aflat la 40°54′N 20°39′E, lângă faimoasa Calea Egnatia a antichității, care lega Roma de Constantinopol – nu are vârstă, nu se supune istoriei și rămâne neschimbată, sau crește, chiar după ce trecerea anilor deteriorează în om privirea de copil.

Acest gen de frumusețe nu doar menține într-un mod tainic prospețimea privirii, ci și împiedică sufletul să participe la profanarea lumii și a vieții.

În anul 1974, bunicul mi-a dăruit un monoclu folosit de tunarii străini care, de-a lungul Primului Război Mondial, se mutau ori în oraș, ori în dealul-cetate numit Kalá, unde acum zac osemintele soldaților a cel puțin trei armate din epoci diferite. Se pare că n-au tras cu tunurile niciodată; poate ceea ce au văzut din monocluri sau cu ochiul liber i-a încremenit. Frumusețea are un mod inaccesibil de a se ocroti. La plecare, soldații le-au făcut cadouri copiilor, dar nu arme, ci stilouri, hârtii nescrise, vederi, adrese, fotografii, tabachere și rar câte un aparat fotografic. Locuitorii acestui oraș mereu par a fi trăit într-un colț invizibil al istoriei, dar niciodată n-au furat lucrurile altora și nici nu și-au trădat țara primindu-i frumos pe străini chiar și când aceștia veneau să distrugă.

”Librorum”

Idea, graphics and cinematic realization by Ardian-Christian Kyçyku. All rights reserved.

”Sticking” - scenariu


Persoanele

NONA – 57 ani, nevăzătoare, singură, confecționează bețe de mâncare chinezească

MONA – 25 ani, balerină, își completează veniturile dansând prin nunți, botezuri și zile de naștere. Uneori, când o prietenă este bolnavă, Mona o înlocuiește și joacă rolul uneia dintre ursitoare

ANDY – 23 ani, șomer, fără studii superioare

Notă: Uneori, privit de ceilalți, chipul Nonei pare blurat.
  
*



I. EXT. BUCUREȘTIUL VECHI – ZI. TOAMNĂ.

Imagini ale unor clădiri vechi, interioare, curți, blazoane din București. Chipuri de statui și fragmente de basoreliefuri.

VO / Naratorul:
Suntem la București. Există și clădiri cu mult mai înalte decât acestea, cu mult mai pline de oameni. Dar cu mult mai puține fantome.

Apar de jos în sus ferestrele mai multor blocuri din anii 70-80, foarte înalte. Unele ferestre sunt deschise. Câțiva bărbați grași, în maiouri, fumează, scoțând afară doar mâinile, nasurile, câte un ochi, câte o barbă, și fum.
O bătrânică cu părul alb și îngrijit privește curioasă spre strada.
Pe o bancă doarme un vagabond îmbrăcat într-o veche uniformă militară.

VO, Naratorul:
Nu se știe cât de jos poate cădea omul la asemenea înălțimi. Nu este o greșeală: am zis la asemenea înălțimi, nu de la...

Dintr-o fereastră se vede o oglindă pătrată. În oglindă apare chipul Nonei, fără ochelari negri sau de vedere.
Se lasă brusc întunericul. Mâna Nonei, cu degete delicate și unghii vopsite în roșu cu picături negre (ca niște buburuze) arată încet de la stânga la dreapta și se oprește în fața oglinzii.

NONA
Aici e ibricul de cafea... aici borcanul cu cafea... aici lingurița de cafea... aici borcanul cu zahăr brun... poate doar vopsit, dar brun... aici aragazul... aici chibriturile... aici fereastra de unde nu se vede niciun munte... niciun alt bloc... iar aici este oglinda... unde trebuie să fiu eu... (Zâmbește) Nu vezi nimic, nu?